Antrenorul echipei Internazionale Milano, Andrea Stramaccioni, a declarat ca fundasul Cristian Chivu a fost operat si nu va reveni pe teren mai devreme de o luna.
„A existat o mica interventie chirurgicala. Chivu a completat reabilitarea, dar nu cred ca va putea reveni mai devreme de o luna. Vreau ca jucatorii sa revina pe teren la 101 la suta capacitate, pentru ca trebuie sa se simta in siguranta”, a spus Stramaccioni.
Potrivit site-ului oficial al clubului milanez, Chivu a fost operat, miercuri, la un deget de la piciorul drept.
Cristian Chivu a suferit o luxatie la deget la inceputul lunii august, la partida cu Hajduk Split, din play-off-ul Ligii Europa.